Am făcut brioşe cu cafea, împreună cu nişte prieteni. Ţineam foarte mult să iasă pufoase şi aerate cu bule mici, aşa că am fost foarte bucuroasă de succes când am muşcat din prima brioşă. Toppingul nu prea ne-a ieşit, dar nici nu am avut răbdare să se răcească.
Ingrediente (pentru 12 brioşe):
Mod de preparare:
Se preîncălzeşte cuptorul.
Într-un castron se amestecă ingredientele solide (făina, praful de copt, bicarbonatul, zahărul şi zahărul vanilat), apoi se adaugă ingredientele lichide (lapte, cafea, alcool, unt, ou). Se omogenizează folosind minimul de mişcări necesare pentru a amesteca. Acest lucru este esenţial pentru brioşe aerate cu bule mici.
Formele se ung cu ulei, apoi se pune compoziţia cu ajutorul unei linguri de îngheţată de tipul celei din imagine.
Se adaugă jumătate de cubuleţ de ciocolată pe fiecare brioşă, apoi se dau la cuptor la foc minim-mediu, circa 15 minute.
Pentru frosting:
Untul se amestecă cu o lingură până se spumează.
Restul ingredientelor se omogenizează într-un vas, începând cu zahărul şi amidonul (pentru a nu face cocoloaşe), apoi se pune pe foc până capătă consistenţa unei budinci. Se lasă la răcit (dacă aveţi răbdare), apoi se adaugă în unt lingură cu lingură, amestecând continuu.
Crema obţinută se foloseşte la decorat cu ajutorul unui sac à poche.
Mod de servire:
Calde sau reci, în funcţie de preferinţe.
Ingrediente (pentru 12 brioşe):
- 200 gr făină
- 10 gr praf de copt
- 1 vârf cuţit bicarbonat
- 140 gr zahăr
- 60 ml lapte
- 90 ml cafea (mai concentrată răcită)
- 10 ml whisky (neavând, am folosit vişinată)
- 80 gr unt (topit şi răcit)
- 1 ou
- 50 gr ciocolată neagră
- 1 plic zahăr vanilat
- 260 ml lapte
- 100 ml cafea (mai concentrată şi răcită)
- 30 gr amidon porumb
- 40 gr zahăr
- 100 gr unt
Mod de preparare:
Se preîncălzeşte cuptorul.
Într-un castron se amestecă ingredientele solide (făina, praful de copt, bicarbonatul, zahărul şi zahărul vanilat), apoi se adaugă ingredientele lichide (lapte, cafea, alcool, unt, ou). Se omogenizează folosind minimul de mişcări necesare pentru a amesteca. Acest lucru este esenţial pentru brioşe aerate cu bule mici.
Formele se ung cu ulei, apoi se pune compoziţia cu ajutorul unei linguri de îngheţată de tipul celei din imagine.
Se adaugă jumătate de cubuleţ de ciocolată pe fiecare brioşă, apoi se dau la cuptor la foc minim-mediu, circa 15 minute.
Pentru frosting:
Untul se amestecă cu o lingură până se spumează.
Restul ingredientelor se omogenizează într-un vas, începând cu zahărul şi amidonul (pentru a nu face cocoloaşe), apoi se pune pe foc până capătă consistenţa unei budinci. Se lasă la răcit (dacă aveţi răbdare), apoi se adaugă în unt lingură cu lingură, amestecând continuu.
Crema obţinută se foloseşte la decorat cu ajutorul unui sac à poche.
Mod de servire:
Calde sau reci, în funcţie de preferinţe.

Comentarii
Trimiteți un comentariu