Tort de nucă cu bezea

Blatul:
  • 8 albușuri, 
  • 280 g zahăr,
  • 280 g nucă prăjită și mărunțită.
Se bat albușurile spumă împreună cu zahărul. Se adaugă nuca. Se pune compoziția în forma unsă cu unt și tapetată cu făină. Se pune la cuptorul preîncălzit cu focul foarte mic, mult timp (90-120 minute sau mai mult). Nu se deschide ușa cuptorului în primele 30-45 minute. După ce s-a copt, se lasă la răcorit (ideal se face cu o zi înainte), apoi se pune crema.

Crema:
  • 8 gălbenușuri,
  • 280 g zahăr,
  • 4 linguri cacao, 
  • 1/2 pahar lapte,
  • 300 g unt frecat spumă.
Gălbenușurile se freacă cu zahărul, apoi se adaugă cacaua și laptele, amestecând pe foc până se îngroașă. Se lasă la răcit. Între timp se freacă untul spumă (trebuie să fie rece, de la frigider / congelator, să iasă apa din el), apoi se amestecă cu budinca răcită de gălbenușuri.

Mod de servire:
Se adaugă crema peste blat.

Comentarii